Ghid pentru clasificarea unităților de cazare

Ghid pentru clasificarea unităților de cazare


 De ce este necesară clasificarea unităților de cazare? 🙄

  • Pentru că este reglementată prin lege - Activitățile turistice pot fi desfășurate oficial doar în unități de cazare clasificate. (Hotărârea 58/1998)
  • Pentru că garantează calitatea - Reprezintă nivelul de confort și calitatea ofertei de servicii.
  • Asigură vizibilitate națională și internațională - Prin aceasta, unitatea de cazare este inclusă în bazele de date județene și naționale, pe site-urile de specialitate turistică, în sistemele de rezervare a unităților de cazare, pe site-uri oficiale, în materialele informative.
  • Este avantajos din punct de vedere al afacerilor - Autorizează încheierea de contracte cu agenții de turism, companii emitente de vouchere de vacanță și oferă posibilități de finanțare pentru investiții turistice.
  • Este importantă și pentru comunitatea ta - Numărul unităților de cazare clasificate este un criteriu principal în evaluarea proiectelor turistice ale regiunilor sau localităților.

Clasificarea cea mai ușor de obținut pentru unitățile de cazare:  apartament sau cameră de închiriat 👌

Ce unități de cazare pot obține clasificarea "apartament sau cameră de închiriat"?

Cazări  cu maximum șapte unități( camere sau apartamente de închiriat) cu camere și bucătărie separată care aspiră la cel mult trei stele de clasificare. 🏡

Cine poate solicita clasificarea unității de cazare?

Persoane fizice care oferă servicii de cazare în imobile turistice în calitate de proprietari cât și persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale sau familiale, organizații sau alte persoane juridice înființate în conformitate cu legea, care oferă servicii de cazare în imobile turistice, în calitate de proprietari și/sau gestionari. 
Persoanele fizice trebuie să declare la primăria unde se află unitatea de cazare că doresc să o utilizeze în scopuri turistice, iar apoi, cu autorizația obținută, trebuie să achiziționeze o casă de marcat. Impozitul pe venit trebuie plătit pe baza declarației, în funcție de tipul clădirii și clasificarea turistică a localității, independent de venitul anual. În cazul în care doresc să accepte vouchere de vacanță (card de vacanță), trebuie să clasifice imobilul ca persoană fizică autorizată.

 Ce trebuie să conțină dosarul dacă doriți să obțineți clasificarea ca persoană fizică? 

  • Cerere tip (anexa 3.1 la normele metodologice *);
  • Fișa standardizată a unității de cazare (anexa 4 la normele metodologice *);
  • Copie a actului de identitate al proprietarului imobilului;
  • Acordul asociației de locatari și al vecinilor cu perete comun ( în cazul când există mai puțin de 4 vecini  este suficientă o declarație pe propria răspundere unde sunt înscrise numele vecinilor și că nu există alți vecini) ;
  • Extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, care să demonstreze legalitatea construcției;
  • Document care să ateste dreptul de proprietate asupra structurii de cazare turistică a persoanei fizice solicitante, precum și adresa unității respective;

 Ce trebuie să conțină dosarul când o persoană juridică, operator economic proprietar și/sau administrator de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare dorește să obțină clasificarea?

  • Cerere tip (anexa 3 la normele metodologice *);
  • Certificat constatator (forma extinsă) emis de Oficiul Registrului Comerțului în baza Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare, din care să rezulte activitățile autorizate a fi desfășurate la punctul de lucru și codul/codurile CAEN corespunzătoare, pentru structura de primire turistică respectivă
  • Foaie de date a unității de cazare (anexa 4 la normele metodologice *);
  • Dovada existenței personalului calificat suficient pentru operare (minimum un angajat cu diplomă de administrator de pensiune);
  • Documente care să ateste legalitatea construcției, precum extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, act de proprietate, autorizație de construire sau certificat de urbanism;

- cerințele minime pentru clasificarea unităților de cazare pot fi vizualizate în Anexa 1 de pe această pagină: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/261164)

Care este procedura în cazul în care o persoană juridică, operator economic proprietar și/sau administrator de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare dorește să obțină un alt tip de clasificare la unitatea de cazare?

În cazul de hoteluri, hoteluri-apartament, hosteluri, moteluri, vile turistice, cabane turistice, bungalow-uri, sate de vacanță, campinguri, popas turistic, căsuțe tip camping, nave fluviale și maritime inclusiv pontoane plutitoare, pensiuni turistice și pensiuni agroturistice și alte unități cu funcțiuni de cazare turistică procedura este aceeași ca în cazul descris mai sus, ținând cont de specificul fiecărui tip de cazare.
Cum se poate depune dosarul la minister?

Există două opțiuni:
  • Expedierea printr-un serviciu de curierat la adresa: 
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
 Registratură Generală 
Calea Victoriei, nr. 152 
Sector 1, București


Ce se întâmplă după depunerea dosarului?

  • Cererea este înregistrată în termen de 5 zile, solicitantul fiind informat despre aceasta, precum și despre necesitatea completării dosarului, dacă este cazul. Există un termen maxim de 6 luni pentru completare, altfel cererea își pierde valabilitatea;
  • Cererea și dosarul depus sunt analizate în termen de maximum 30 de zile;
  • În cazul în care ministerul nu găsește nici o deficiență, se eliberează un certificat provizoriu, urmând ca în termen de maximum 90 de zile să se efectueze o verificare pe teren pentru a confirma cele menționate în documentație. În cazul clădirilor monument istoric, este posibil ca anumite prevederi să nu fie obligatorii.
  • De la obținerea certificatului provizoriu, unitatea de cazare este considerată clasificată.
  • După o verificare reușită, în termen de maximum 30 zile se trimite certificatul final, care trebuie afișat într-un loc vizibil la recepție.

Informații importante

  • Categoriile de clasificare posibile: pensiuni 1-5*, camere sau apartamente de închiriat   1-3*;
  • Camere/apartamente de închiriat: în cazul persoanelor fizice maxim 7 unități, cu camere pentru 2 persoane ( la clasificarea de 1* pot fi 3 persoane) de cel puțin 12 metri pătrați + bucătărie echipată pentru turiști (la apartamente pot fi maxim 5. dormitoare). În cazul persoanelor juridice poate să existe un număr rezonabil de unități;
  • Pentru apartamente, trebuie să existe cel puțin o baie pentru 4 persoane;
  • În cadrul unei unități de cazare, pot exista camere de diferite clasificări, dar cu o diferență de maxim 1*;
  • Pensiuni: maxim 15 camere, 40 de persoane și bucătărie obligatorie (dotată cu echipamente de gătit și răcire), precum și o sală de mese;
  • Peste 3*, sunt necesare încălzire centrală sau sobe de teracotă alimentate cu gaz;*
  • Pensiuni agroturistice: maxim 8 camere, bucătărie, sală de mese + activități;
  • Pensiunile agroturistice sau pensiunile aflate în mediu rural trebuie să aibă o curte de cel puțin 1000 de metri pătrați
  • Pentru camerele și apartamentele de închiriat nu este necesară, dar pentru celelalte unități de cazare de peste 3 este obligatoriu să existe cel puțin un site web;
  • Este obligatorie afișarea brandului de țară și mesajul pro natura în băi.

Alte sugestii

Sepsi Gastro
5 recomandări pentru perioada de iarnă în Scaunul Sepsi
Descoperă regiunea pentru și mai multe experiențe...
Șugaș Băi
Aventura
OSZAR »